Unul dintre cele mai importante adevăruri ale Scripturii este că Dumnezeu nu este o forță impersonală, mișcând fără sens universul, nici nu este o putere capricioasă, manipulându-Și creația într-un mod rece, pentru vreun scop egoist. Scripturile ne învață că Dumnezeu este personal (adică posedă o personalitate ce poate fi deosebită); El este conștient de propria existență, are deopotrivă intelect și voință, și este capabil să intre într-o relație personală cu omul.
Poate părea că nu este necesar să spunem că Dumnezeu este conștient de propria existență, și totuși aceasta este una dintre cele mai elementare trăsături ale cuiva care are personalitate. Există multe religii în afara creștinismului a căror concepție despre „dumnezeu" este că el este fie o forță impersonală (budismul, taoismul etc.), fie o esență care locuiește în toate lucrurile (panteism [gr. pás = tot + theós = dumnezeu]). Prin contrast, Dumnezeul Scripturilor este o Ființă p